1 |
justițiáradj., s.m. (Liv.) 1. (Cel) care avea dreptul de a împărți dreptatea într-o regiune (mai ales în orânduirea feudală). 2. (Cel) care iubește dreptatea, iubitor de dreptate. [Pron. -ți-ar. / < fr. jus [..]
|
2 |
justițiáradj., s.m. (Liv.) 1. (Cel) care avea dreptul de a împărți dreptatea într-o regiune (mai ales în orânduirea feudală). 2. (Cel) care iubește dreptatea, iubitor de dreptate. [Pron. -ți-ar. / < fr. jus [..]
|
3 |
justițiárm. (fr. justicier, it. giustiziere). Acela care, în apusu Eŭropeĭ, avea drept să-ĭ judece pe locuitoriĭ moșiiĭ luĭ. Adj. Căruĭa-ĭ place să facă dreptate: sfîntu Ludovic a fost un rege justițiar. adjec [..]
|
4 |
justițiár(-ți-ar) adj. m., pl. justițiári; f. justițiáră, pl. justițiáre adjectiv justițiar
|
5 |
justițiárjustițiari, -e, adj. Care face dreptate, care urmărește să facă dreptate. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. justicier. adjectiv justițiar
|
<< júne | lúnă >> |