Toþi avem greºeala vieþii Ca emblemã-a tinereþii. Ferice-acel ce-a reuºit Sã nu repete ce-a greºit!

În viaþã suntem ucenici, Înveþi încet-încet sã mori. Toþi te ajutã. Niºte-amici M-au ars de douãzeci de ori.

Adun, mai scad, Eu nu abdic; Pe gânduri cad, Sã mã ridic.

Fapta nu-i aºa absurdã Sã-þi iei o soþie surdã, Dar mai bine sutã-n sutã Ar fi fost sã fie mutã.

În era noastrã furtunoasã Cum poþi pretinde la cei mici Sã aibã ºapte ani de-acasã... Când cresc mai mult pe la bunici!

Faptul nu-i un fapt absurd: Cu un tratament mai vechi, L-a fãcut pe unul surd Sã ciuleascã din urechi!

M-au criticat cã nu stau drept, Cã-s pumnii strânºi, cã nu-s pe piept... N-aveam sã ºtiu cum sã mã port: Sunt pentru prima datã mort.

De mult de tot, din veac în veac, Prostia nu mai are leac, Din asta însã, iau aminte, Probleme-ºi fac doar cei cu minte.

Ironia voastrã crudã La adresa zeilor E vitejia absurdã A neamului pigmeilor.

Degeaba vreau acum sã zburd Prin paradoxurile sale, Chiar dacã sunt raþionale, Au fost reduse la absurd!