, ace, s.n. 1. Micã ustensilã de oþel, subþire, ascuþitã ºi lustruitã, prevãzutã cu un orificiu prin care se trece un fir care serveºte la cusut. ◊ Expr. A avea (sau a gãsi) ac de cojocul cuiva = a av [..]

, abuzuri, s.n. 1. Încãlcare a legalitãþii; (concr.) faptã ilegalã. ◊ Abuz de putere = delict sãvârºit de cineva prin depãºirea atribuþiilor sale. Abuz de încredere = înºelãciune care constã din însuº [..]

, acarniþe, s.f. (Reg.) Acãriþã. – Ac + suf. -arniþã.

, acatafazii, s.f. Dispunere greºitã a cuvintelor în vorbire. – Din fr. acataphasie.

, acaþi, s.m. (Reg.) Salcâm.[Var.: acáþiu s.m.] – Din magh. akác.

, acareturi, s.n. 1. Construcþie auxiliarã care þine de o gospodãrie. 2. (La pl.) Unelte de gospodãrie, mai ales agricole. – Din tc. akaret.

, acaricide, s.n., adj. (Substanþã) care omoarã acarienii. – Din fr. acaricide.

, acarioze, s.f. Nume dat unor boli de piele contagioase, parazitare (la oameni ºi la animale), provocate de acarieni. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. acariose.

, acãriþe, s.f. (Pop.) Cutiuþã în care se pãstreazã ace, aþã ºi alte mãrunþiºuri necesare la cusut; acarniþã. – Ac + suf. -ãriþã.

, abstinenþi, -te, s.m. ºi f. Persoanã care îºi impune restricþii de la mâncare, bãuturã, satisfacerea unor necesitãþi fiziologice etc. – Din fr. abstinent, lat. abstinens, -ntis.