(''v.tranz.'') a fi cauza unei întâmplări.

s. f. 1. Motiv. 2. Problemă socială care interesează o colectivitate de oameni, pentru a cărei apărare şi punere în valoare se duce o luptă susţinută. Raţiune. [lat. causa, fr. cause]

vb. I. tr. A fi cauza unui fenomen, a unei întâmplări etc.; a pricinui, a produce. [Pron. ca-u-. / < it. causare].

s.f. 1. Ceea ce determină, provoacă apariția unui fenomen, a unei întâmplări; fenomen care provoacă în anumite condiții apariția altui fenomen. 2. Problemă socială de mare importanță, care preocupă o [..]

(ca-u-) s. f., g.-d. art. cáuzei; pl. cáuze substantiv feminin cauză

v. a fi cauza, a pricinui. substantiv feminin cauzà

s.f. 1. Ceea ce determină, provoacă apariția unui fenomen, a unei întâmplări; fenomen care provoacă în anumite condiții apariția altui fenomen. 2. Problemă socială de mare importanță, care preocupă o [..]

s. f. 1. ceea ce determină apariția unui fenomen, a unei întâmplări; fenomen care provoacă, în anumite condiții, apariția altui fenomen. 2. problemă socială de mare importanță, care preocupă o colecti [..]

f., pl. e (lat. causa și caussa, de unde vine și ac-cusare). Principiŭ, ceĭa ce face ca un lucru să fie: Dumnezeŭ e cauza primă. Motiv, subĭect, pricină: a lucra fără cauză. Interes, partid: a apăra c [..]

f. 1. ceea ce face că un lucru există; 2. motiv, rațiune de a fi: fără nicio cauză; 3. partid, interes: a face cauză comună; 4. proces: cauzele celebre. substantiv feminin cauză

vb. I. tr. A fi cauza unui fenomen, a unei întâmplări etc.; a pricinui, a produce. [Pron. ca-u-. / < it. causare]. verb tranzitiv cauza

vb. tr. a pricinui, a produce, a determina. (< fr. causer, lat. causari) verb tranzitiv cauza

(a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză verb tranzitiv cauza

vb. I. tr. A fi cauza unui fenomen, a unei întâmplări etc.; a pricinui, a produce. [Pron. ca-u-. / < it. causare]. verb tranzitiv cauza

vb. tr. a pricinui, a produce, a determina. (< fr. causer, lat. causari) verb tranzitiv cauza

(a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză verb tranzitiv cauza

vb. I. tr. A fi cauza unui fenomen, a unei întâmplări etc.; a pricinui, a produce. [Pron. ca-u-. / < it. causare]. adjectiv cauza

vb. I. tr. A fi cauza unui fenomen, a unei întâmplări etc.; a pricinui, a produce. [Pron. ca-u-. / < it. causare]. verb tranzitiv cauza

vb. tr. a pricinui, a produce, a determina. (< fr. causer, lat. causari) verb tranzitiv cauza

(a ~) (ca-u-) vb., ind. prez. 3 cauzeáză verb tranzitiv cauza

1. Din punct de vedere filozofic, acel fenomen care produce, genereaza efectul. Fenomenul care determina nasterea altui fenomen. 2. Din punct de vedere juridic: a) Scopul in vederea caruia o persoana se obliga fata de alta printr-un act juridic. b) Temeiul juridic al unei actiuni in fata unui organ de jurisdictie. c) Pricina, proces, speta.

1. Din punct de vedere filozofic, acel fenomen care produce, genereaza efectul. Fenomenul care determina nasterea altui fenomen. 2. Din punct de vedere juridic: a) Scopul in vederea caruia o persoana se obliga fata de alta printr-un act jur (...)

Factor ce determina o anumita boala, rezultat sau efect.

1. Scop in vederea caruia o persoana se obliga fata de alta, considerata de dreptul civil ca element esential al contractului. Cauza ilicita, imorala - care fiind impotriva legii sau a bunelor moravur [..]

1. Din punct de vedere filozofic, acel fenomen care produce, genereaza efectul. Fenomenul care determina nasterea altui fenomen.2. Din punct de vedere juridic:a) Scopul in vederea caruia o persoana se [..]

efect